Povestea noastra incepea cu „ne dorim foarte mult un bebelus, o minune in viata noastra”. Am asteptat enorm de mult pana sa ajungem la o clinica specializata pe infertilitate pentru ca la inceput am ales un ginecolog care dupa fiecare consultatie ne asigura ca totul este in regula cu noi, ca atata timp cat aveam o menstruatie regulata si exista ovulatia se va intampla si minunea, un ginecolog care ne spunea ca suntem prea stresati, prea axati pe a face un copil si ne trimitea acasa sa bem vin rosu si sa incercam fara a ne mai gandi la ceva.

Timpul trecea, iar testul pozitiv care sa intrevada minunea nu mai venea, asa ca in februarie 2020 am decis ca trece prea mult si repede in defavoarea noastra si am facut o investigatie a trompelor uterine. 14 februarie – mi s-a dat diagnosticul de hidrosalpinx in urma unei histerosalpinografii. Dupa o noapte alba am descoperit pe Facebook grupul „Infertilitate.Fertilizare in Vitro.Sustinem Asociatia SOS Infertilitatea”, iar in urma unei postari pe care am facut-o si a tot ce am citit am ajuns la concluzia ca singura sansa este FIV. A fost momentul in care am zis ca nu vom avea niciodata un copil . Verdictul infertilitate este greu de acceptat si de dus. Sa facem FIV mi se parea ceva ce eu nu voi putea face vreodata. Consideram ca nu oricine poate face asta, ca iti trebuie mult curaj si multi bani. Lumea in jur ne spunea ca putem adopta, ca putem trai doar noi doi, ca putem calatori, ca nu suntem nici singurii, nici ultimii care nu pot face copii, ca asa a vrut Dumnezeu.

Insa dorinta de a avea un copil al nostru era mult prea mare, mai presus de orice, incat nu puteam accepta nimic din toate astea. M-am nascut pentru a fi mama. Mi-am dorit atat de mult un copil incat am zis ca indiferent cand si cum il voi avea si am decis sa merg la o prima consultatie in adevaratul sens al cuvantului, la Euromaterna, la doamna doctor Cupsa Elena. In urma consultatiei mi-a confirmat diagnosticul de hidrosalpinx, plus ovare polichistice si mi-a explicat optiunile pe care le am. In august 2020 am facut interventia laparoscopica unde mi-au fost clipsate ambele trompe.

In ianuarie 2021 am inceput sa facem analizele pentru FIV. Au urmat histeroscopia, stimularea ovariana si punctia, in urma careia am obtinut 3 embrioni de ziua 5 si 1 embrion de ziua 6. In august 2021 reusim sa facem primul ET cu un embrion frumos 5AA. Visul nostru se implinea in sfarsit, dar minunea nu a tinut prea mult. La scurt timp sarcina s-a oprit din evolutie. Mi-a cazut cerul in cap. Nu ma gandeam vreodata ca ni se poate intampla asta. Credeam ca singura parte grea este daca se prinde sau nu si ca odata prins de mine nu se va putea intampla nimic rau. Atunci am zis ca gata. Desi mai aveam inca 3 embrioni, nu voiam sa mai incerc, imi era frica sa nu mai trec iar prin asta. Sotul meu m-a sprijinit foarte mult atunci si mi-a zis ca vom incerca de oricate ori va fi nevoie pana vom reusi.

Asa ca, pe 2 noiembrie 2021, cu un psihic bun si cu o parte din mine care credea ca vom reusi facem al doilea ET. Am transferat un embrion 3AB, cel mai norocos si mai puternic. Ziua transferului este o zi plina de emotii, pe care nu o voi putea uita niciodata datorita doamnei doctor care a fost minunata. S-a vazut si s-a simtit dorinta ei de a reusi sa ne faca sa devenim parinti. In ziua aceea i-am zis ca imi doresc mult un baietel, iar acum am in burtica un baietel minunat de 17 saptamani.

Este o sarcina grea si cand spun asta nu ma refer fizic, insa psihic este o adevarata tortura. M-am panicat la fiecare pata de sange la inceput, orice mi se pare ciudat. Sarcina evolueaza bine, dar mintea mea nu ma lasa sa ma bucur si sa ma simt linistita pe deplin. La orice pas apare teama de a nu pierde ceea ce avem.

A fost un drum nici lung, nici scurt, dar cu siguranta a fost un drum greu, in care timpul trecea, in care depresia a luat locul sperantei, un drum plin de durere, teama si deziluzii, un drum pe care nu il intelege nimeni cu adevarat daca nu trece prin asta. Dar, mai presus de orice, a fost un drum pe care nu l-am fi putut parcurge fara doamna doctor Cupsa, care a fost totul pentru noi, in special pentru mine. Mi-a fost doctor, indrumator, psiholog, prieten. Ii multumesc pentru toata increderea pe care mi-a dat-o de-a lungul acestui drum parcurs impreuna, in care a avut rabdare cu mine si cu firea mea dificila, pesimista. Ii multumesc pentru ca mi-a insuflat curaj, incredere si credinta ca vom reusi, ca nu m-a lasat sa cad in momentele grele si ca a fost alaturi de mine indiferent de zi sau moment. Nu-mi va ajunge o viata pentru a-mi arata recunostinta si iubirea pentru tot ce a facut pentru noi.

Am uitat toate durerile, toate zilele grele, anesteziile de care imi era frica, toate injectiile facute. Nicio durere si niciun sacrificiu nu sunt prea mari pentru a ajunge sa iti tii bebelusul in brate intr-un final. Infertilitatea este o boala care doare rau, care te doboara psihic, emotional, financiar, dar care poate fi invinsa atunci cand alegi medicul potrivit. Minunile exista, dar nu pica din cer. Minunea noastra a venit datorita doamnei doctor, un inger pe pamant.