Endometrioza

Diagnosticarea endometriozei poate fi asemenea unui puzzle, deoarece semnele sale pot imita uneori alte afecțiuni. In România, 1 din 10 femei suferă de endometrioza.

Endometrioza este boala in care țesutul endometrial, care ar trebui sa fie doar în cavitatea uterina, numita endometru, migrează din varii motive și ajunge sa existe la nivelul diverselor organe din jurul uterului- pe ovare, pe vezica urinara, pe intestin.

Ce o face problematica? In funcție de răspunsul organismului, ne confruntam cu semnele care ar putea afecta calitatea vieții: menstruații dureroase, durere în timpul actului sexual, dureri în partea inferioară a abdomenului în afara perioadei menstruale, tulburări intestinale și dificultăți în a rămâne însărcinată.

În timpul consultației, este de dorit sa discutați detaliat despre simptomele și istoricul medical. Apoi va fi efectuat un examen clinic in zona genitală delicat pentru a verifica sensibilitatea sau prezenta leziunilor de endometrioza de la nivelul vaginului.

Urmează examinarea ecografică, care este nedureroasa si neinvaziva; putem constata leziuni de la nivelul vezicii urinare, uterului, ovarelor, rectului și putem identifica prezenta de chisturi endometriozice. Deși este o modalitate buna de examinare, s-ar putea să nu identificam alte zone afectate, de exemplu intestin subtire, apendice sau perete pelvin. Astfel se recomanda un RMN pentru o imagine complementara.

Țineți cont că obținerea unui diagnostic este importanta, multe femei trăiesc cu simptome de endometrioză ani de zile înainte de a fi diagnosticate, dar înțelegerea diagnosticului vă poate ajuta să fiți orientata asupra sănătății dumneavoastră.

Dr. Adelina Cocoș – Medic Specialist Obstetrica-Ginecologie

noiembrie 12, 2025
Ce este Diabetul? În termeni cât mai simpli este o boală pe care o recunoaștem...
octombrie 14, 2025
Menopauza este o etapă naturală în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și scăderea treptată...
octombrie 13, 2025
Menopauza este o etapă naturală a vieții femeii, apărută de regulă între 45 și 55...
octombrie 10, 2025
Menopauza reprezintă încetarea naturală a ciclului menstrual și marchează o etapă importantă în viața femeii....